Acest blog a fost banat pe ro.wordpress.com. Ultima postare

Acest blog a fost banat (raportat ca spam sau ca xxx – vezi butonul “Informaţii despre blog” la utilizatorii wordpress logaţi). Nu mai apare în topurile wordpress.com şi, în consecinţă, a pierdut o mulţime de cititori.  Nu voi mai publica aici. Nu mai am miză…

Îmi cer scuze celor care aşteaptă continuarea. Le mulţumesc pentru atenţia cu care m-au citit. Să ne aducem aminte de succesul furibund pe care l-a avut cîndva acest blog:

La revedere.

XXIX. Un Don Quijote al nevestelor de rakeţi

Uitasem de tovarăşa Berlinga. De fapt, nu se poate spune că uitasem cu desăvîrşire, ea se cuibărise în capul meu, undeva lîngă poza lui Carbunov, cu cătuşe la mîini, flancat de poliţişti, din Adevărul.

Îmi înfig furculiţa în salata de crudităţi pe care sînt pe cale s-o halesc, la bufet, şi o sun.

– Bună.

– Bună şi ţie.

– Uite ce e… Am rezolvat problema cu Fane Zorba. N-o să te mai deranjeze şi n-o să mă mai deranjeze nici pe mine.

– A! Super!

XXVIII. Cum se cuceresc femeile (2)

Mă îndrăgostesc de propria mea şefă? Dacă mi-ar fi spus cineva aşa ceva în urmă cu o săptămînă, l-aş fi trimis la Spitalul 9. Adevărul e că mai petrec o noapte minunată cu ea şi încep să îmi doresc să mai fie şi altele.

Luni dimineaţa ajungem la birou „separat”, la diferenţă de două minute. Acuma ştiu mai multe lucruri despre firmă decît toţi colegii mei la un loc. Iar cel mai important dintre ele e că eu sînt de acum „Numărul 1”. Aşa că mă aşez la birou mai liniştit ca niciodată şi postez ultimele întîmplări din viaţa mea pe blog. În vreme ce postez şi iar postez lucrurile pe care tocmai le citiţi, observ că inteligentul culturist de la CSS 13 mi-a rămas fidel. Se pare că şi-a făcut cauza vieţii lui din mine.

„Bă, fuţi buha la greu, nime’ nu se fute cu un pămpălău ca tine!” e ultimul lui mesaj. Individul începe să mă enerveze. Mă gîndesc la o strategie prin care să dau de el şi să i-l pun pe cap pe Ionuţ Burlacu, bodyguardul. De fapt, pun pariu că nici măcar nu e culturist, cred că aş putea să-i trag cîteva scatoalce şi eu. Pe net e plin de supermani din ăştia…

XXVII. Cum se cuceresc femeile

Am uitat de „iubirea vieţii mele”.  Îmi dau seama de asta abia pe la doişpe, cînd Clara mă sună, intrigată.  Sînt pe o terasă din Herăstrău cu şefa. A ieşit un soare primăvăratic şi iepuraşul şi iepuriţa, fluturaşul şi fluturiţa şi, desigur, noi care tocmai ne sărutam cu foc cînd a început să-mi vibreze telefonul…

Şi, ca într-un desen animat, toate au stat.

Ce să fac acum? Îi răspund Clarei cu un aer indiferent:

– Bună.

– Bună, Cristi, ziceai că vrei să vorbim vineri şi nu m-ai mai sunat…

Reproşul din vocea ei e evident.

XXVI. Şefa: de la A la Zet

După ce am scăpat-o de coada de cal în care îşi prinde părul, şefa s-a dovedit o bunăciune. Bucată de bucată de pizdă, cum ar zice prietenul meu negru Fane Zorba.

Am tras de ea în toate direcţiile şi a făcut tot.

Tot şi bine. Şi n-a avut nicio problemă cu înghiţitul, cum au avut trei din patru tipe cu care m-am dat în bărci.

Fata moşului cea harnică, ce mai!

Jurnalul unui bărbat care iubeşte femeile a ajuns la capitolul XXVIII

Jurnalul unui bărbat care iubeşte femeile a ajuns la capitolul XXVIII.

I. Viaţa mea sexuală pe înţelesul tinerelor năstruşnice

(…………) Cuprins (…………)

XX. Cu mîinile curate

XXI. Cu mîinile curate (2)

XXII. Cu mîinile curate (3)

XXIII. Ziua H – Bodyguardul

XXIV. Ziua H – Borcanele

XXV. Un blow-job scoate ochii la orizont

XXVI. Şefa de la A la Zet

XXVII. Cum se cuceresc femeile

Notă: M-am săturat de interpretările aberante care se dau titlului acestui blog (“Jurnalul unui bărbat care urăşte femeile”), aşa că am hotărît să îl schimb (în “Jurnalul unui bărbat care iubeşte femeile”). Pînă la urmă spunîndu-le că le urăşti, nu faci decît să le spui că îţi plac, că vrei să te joci un pic cu ele, aşa că nu e nicio contradicţie în termeni.
Jurnalul unui bărbat care iubeşte femeile să fie !

XXV. Un blow-job scoate ochii la orizont

Şefa e surescitată. Se tot fîţîie pe scaunul înalt din Lăptărie. Am prins locuri doar la masa din faţa barului.

La mesele din spate se înghesuiesc o grămadă de puşti cu aere. Ca ieri eram ca ei.

Pe sub machiajul şefei se iţesc cearcăne accentuate. Ele strigă: „Vai, n-am dormit! Vai, m-ai perpelit toată noaptea!”. Premisele sînt bune.

– Ştii, mi se confesează şefa, tipul cu care m-ai văzut chiar lucrează la Jaffa… E director executiv la ei… Dacă află şefii, mă zboară fără să clipească…

Şi învîrte cu o melancolie prefăcută în paharul roz de „Sex on the Bitch” pe care i l-am comandat, în glumă, fără s-o întreb ce doreşte, eu. Vodcă, nectar de piersici, sirop de fragi şi suc de portocale roşii, sper ca trotilul ăsta înşelător să-şi facă bine treaba în capul ei.

XXIV. Ziua H – Borcanele

– Ce-i asta, bă? mă întorc către Fane Zorba.

Unul din bodyguarzii lui scoate un plăsoi bombat din portbagaj.

– Banii, zice Zorba. Sînt monezi de zece cenţi. N-am avut vreme să le punem în „fişiche” şi ţi le-am adus în borcane, mîncaţi-aş gura ta.

– Fişicuri, mă? Cu asta vii la noi? Borcane?

Aproape că mă bufneşte rîsul.

– Ţi-ai dus puradeii la cerşit în Germania?

– Ce-ţi pasă ţie, face Zorba, sînt tot bani.

XXIII. Ziua H – “Gorila”

Duminică mă trezesc pe la unşpe şi mă uit în foc continuu la „Ultimul cartuş” şi „Un comisar acuză”. Trebuie să mă inspir şi eu din ceva, nu?

La două jumate bodyguardul e în faţa blocului meu, cu maşina lui. Mă îmbrac şi ies.

– Ţi-a spus Matei despre ce-i vorba, nu?

– Da, mi-a spus domnul avocat.

Matei e economist, dar n-are sens să zăpăcesc sacul de muşchi care îmi stă în faţă.

– Cum te cheamă?

– Ionuţ Burlacu.

XXII. Cu mîinile curate (3)

În timp ce îmi devorez pizza calzzone cine credeţi că mă sună la telefon?

Şefa. Cu o voce de pizdă muiată. Cu o voce de căţea care se gudură pe lîngă pulica mea.

– Jandra, aş vrea să vorbim.

– OK, zic. Să începem.

– Vreau să-ţi spun pe şleau despre ce e vorba. Ce ai văzut ieri trebuie să rămînă între noi. Tipul cu care eram e logodnicul meu. (Asta s-o spui lui tac-tu, îmi zic, dar o las să continue.) Nu vreau să amestec viaţa mea particulară cu profesia. Oricum, ieri eram în afara orelor de muncă… Aşa că…

Începe să-mi dea explicaţii, de parcă aş fi eu şeful ei.

XXI. Cu mîinile curate (2)

Totuşi, trebuie să-mi păzesc bine fundul.

Îl sun pe Matei.

– Băi, fii atent… Am o belea cu nişte ţigani. Dă-mi şi mie un bodyguard de-al lui Jiji al tău pentru mîine.

– Un bodyguard?! Da’ în ce te-ai băgat, mă?

– Afaceri, chestii, las’ că-ţi povestesc eu.

– Băi, îţi găsesc o gorilă, ce să fac? Nu-s eu prietenul tău? Nu te scot eu mereu din belele? Nu trebuie eu să fiu zi şi noapte la dispoziţia pulii tale?

XX. Cu mîinile curate

Calitatea de pe net nu e grozavă, dar decît să aştepţi cîteva ore să-ţi descarci un film cu DC++…

„Cu mîinile curate” nu e o prostie din aia de film ceauşist cu poliţişti. Se vede treaba că oamenii au cam învîrtit pe degete ideologia şi chiar şi-au făcut treaba.

Sigur, apare un comisar comunist care nu are nicio treabă cu poliţia şi nu ştii exact ce vrea – unui bogătan îi aruncă banii în faţă, altuia îi cere bani etc, dar una peste alta oamenii îşi fac rolurile bine.

Iar filmele din perioada aia îţi dau senzaţia că lumea încă mai citeşte şi înţelege lucruri, poantele sînt filtrate cultural, atmosfera nu e cea a „morţilor mă-tii” de pe străzile Bucureştiului de azi.

L-aş fi preferat oricînd pe „Lăscărică” în locul lui Fane Zorba şi pe „Don Semaca” pe post de Oleg Carbunov.

Dar lumea evoluează, nu-i aşa?

XIX. Afaceri de birou

Mulţumită lui Roxy cea bună, care îmi dă o documentaţie bine făcută, şi bunului Dumnezeu, care îl face să tacă pe Albinos şi mă lasă să lucrez, reuşesc s-o scot la capăt pe la cinci jumate.
Luminile s-au stins în celelalte birouri. În firmă mai sîntem numai eu, şefa şi portarul, conectaţi prin nişte fire invizibile. Eu la un capăt, şefa la celălalt, aşteptînd să ne întîlnim. Iar portarul legat de cei doi nebuni care nu mai pleacă naibii acasă. O fi vrînd şi el să îşi dea în stambă în voie pe vreun calculator, după moda iniţiată de Pornache.
Eu la un capăt, şefa la celălalt. Ca în comedia aia rusească – „Afaceri de birou”. Te pomeneşti că şi asta e singură şi-şi plînge de milă. Şi că mă exploatează pentru că mă iubeşte.

XVIII. Un kilogram de muncă şi două, poate chiar trei graţii

Aşadar, am de muncă zdravăn. Trebuie să încropesc, cu chestii furgăsite pe ici colo pe net, un kilogram de documente care să demonstreze că Erdgazus SRL poate să se bage în afaceri cu show-roomuri auto.

Noroc că mă pricep cît de cît la maşini, aşa că o să bag şi un dosar al meu cu ce s-ar vinde şi ce nu.

Spre surprinderea mea, Mariana nu vine repede să mă întrebe ce vreau de la ea. Îmi dă senzaţia asta, pentru că se ridică de la birou, îşi ia avînt spre mine, apoi face brusc stînga şi dispare prin uşa glisantă.

Pana mea! Femeie. Ce-o doare pe ea că eu am de predat un raport care se anunţă infernal, la care ar trebui să mă ajute, pînă la ora şase?…

O iau şi eu după ea, să o pun la produs pe Roxy cea bună. Cînd trec dincolo, o văd pe Mariana dispărînd pe uşă la braţul lui Pornache. Aşa deci. S-a hotărît să-i rezolve problemele şi să-i stoacă amarul şi coşurile.

XVII. Mă aia şefa

– Jandra, îmi pare rău pentru tine, dar am un dosar care trebuie rezolvat urgent. Cei de la Erdgazus îşi extind domeniul de activitate, şefii au aprobat, iar noi nu avem timp să facem un studiu de piaţă. Am nevoie de un raport al tău pe baza documentelor astea pînă la ora şase. E urgent! Ai înţeles? Îşi scutură uşor coada brunetă şi mă ţintuieşte pe deasupra ochelarilor.

Normal c-am înţeles. Ziua mea scurtă a crăpat.

XVI. Cine a făcut femeia / şi-a scăpat săpunul Cheia…

În vreme ce lucrez la rapoartele Baum H încerc să-mi trec prin minte toate scenariile posibile pe care poate să ruleze viaţa mea în săptămînile următoare.

Cu Baum H merge pe bandă rulantă, pentru că Baum H are doar angajaţi pe pile. Altfel nu şi-ar justifica în niciun fel existenţa. Baum H cheltuie nişte bani ai companiei-mamă pe fundul nepoţilor directorilor din celelalte companii.

Ei produc nişte pseudo cercetări de piaţă, pe care nu le ia nimeni în serios.

Ni s-a făcut cu ochiul de mai sus să nu ne amestecăm, că e o chestie controlată. „Pepiniera” grupului, cum s-a exprimat cîndva un director executiv hîrşit de ceva vreme în trust.

Aşadar…

XV. Oleg Carbunov?

Mă trîntesc la biroul meu mai varză decît mă ridicasem.

Oare ce e fericirea şi cînd am avut ultima dată parte de ea?

Lucrurile au luat-o razna. Pe firmamentul vieţii mele au apărut personaje prea periculoase pentru mine.

Şi e clar că trebuie să închid povestea cu „firma” de agăţat pe bestjobs. Şi să scap fără vreun viol administrat de Fane Zorba şi „tovarăşii” lui. Şi fără să-mi tragă vreun glonte-n cap, cu vreun pistol din ăla sovietic urît, Carbunov.

Secretara Mihaela îmi pune pe birou rapoartele de la Baum H şi mă priveşte languros în ochi. Azi nu îţi pot spune nimic frumos, Mihaela. Tot ce aveam frumos în mine a fost halit de Fane Zorba.

XIV. Văd girofarul salvării în mintea mea

Dumnezeule mare, în ce m-am băgat???!!!

Pe drum spre servici o întorc pe toate feţele.

Să sun la poliţie? Şi cum le explic că fac castinguri pe o firmă care nu e firmă. În fine, eu am un PFA…

Totuşi, poliţia nu pare cea mai bună soluţie. Ar însemna să-l bag şi pe Matei la mijloc.

Pe de altă parte, tuciuriul ar putea trece de la vorbe la fapte…

Gîndurile astea mă zvîrcolesc pînă cad ca o papaleaşcă la biroul meu.

XIII. Riscurile meseriei

Mă trezesc la nouă, dar nu prea bine dispus. Da, aseară am avut o pizduilce pe cinste, dar ceva mă împunge ca un ghimpe. Am uitat ceva? O fi avînd vreo boală?
Părea, totuşi, destul de curăţică…
În faţa scării mă aşteaptă o surpriză de proporţii.
Surpriza e brunetă bine, are geacă neagră de piele, ochelari de soare genul cocalar, ceasuri, lanţuri, ghiuluri, mă rog, tot tacîmul din mahala. Stă rezemată de un Mercedes E 200 CDI de culoarea aia incertă, un fel de crem spălăcit, între galben deschis şi argintiu, a taxiurilor din Germania.

XII. Poziţia mea preferată

Cu tipele de genul ăsta avantajul e că le poţi pune cum vrei. Nu crîcnesc şi nu sînt chestii pe care să nu le facă. Sex vrei, sex capeţi.

La asta mă gîndesc în vreme ce tipa se dă în spectacol în camerele mele de filmat. Uite încă un avantaj: tipele se încălzesc singure. N-ai treabă cu preludiul.

XI. „Fata moşului”

Conversaţia a mers bine. Am şi filmat cîte ceva. Eu am vorbit despre cît de bine îi va fi în „firma noastră”, dacă o vor selecta boşii şi ea m-a ascultat zîmbindu-mi dulceag. Vrea bani, fata moşului, cum să nu vrea. Aşadar, eu le voi trimite şefilor o înregistrare cu ea, pe care o vom face noi în seara asta, iar ei vor decide.

De cînd „mi-am făcut” firma am mereu două camere Sony HDR-UX3 în maşină – una în portbagaj, alta, pentru urgenţe şi filmări preliminare, în torpedou. Am şi trepiede la ele. Mă gîndesc să-mi fac într-o bună zi un site porno cu toate castingurile mele. Sau aşa ceva.

X. Cafeaua

Cel mai digerabil ziar pentru bărbaţi e „Gazeta Sporturilor”. Oamenii îţi dau totul mură-n gură în trei cuvinte şi trei poze mari. Problema e că nu-i campionat, nici vreun scandal, aşa că Gigeii din fotbal nu produc nimic.

Ziarele de scandal nu mă interesează. Sînt scrise foarte prost. Ar trebui să aleg între Adevărul, Evenimentul, Jurnalul şi Ziua.

În Adevărul văd un titlu interesant:

Eliberarea unui bandit sîngeros!
Cum a ajuns un asasin în libertate…

Articolul pare amplu şi documentat.

IX. Tanţa 2

Am luat metroul pînă la Matei. Mi-a trîntit cheile în mînă şi m-a hîşîit repede, că era Gigi al lui pe-acolo şi nu vroia să văd cum îşi şterge picioarele de el.

Cînd ies din metrou la Universitate îmi vine altă idee. Poate trebuia să-l invit şi pe el la partidă, ca reprezentat al firmei. Dar nu, mai bine să nu ştie ce fac în casa lui.

Intru prin Facultatea de Litere luînd un aer impozant, de profesor. Facultatea asta e paradisul meu. Vă povestesc altă dată de ce. Intru pe coridorul care duce spre mate şi apoi, ţuşi!, în curtea interioară. Am parcat-o pe Tanţa aici, pentru că n-am mai avut chef să intru în parcarea subterană de sub TNB. Sînt comod. Cînd ies pe poartă paznicul mă salută cu o mişcare din cap. Deja mă ştie.

Aşadar, Tanţa mea e o Renault Megane Coupé Sport din 2000. Are motorizare de 1,4, Euro 3 şi consum mic. În plus, arată trăznet. E gri metalizat, are jenţi de aluminiu, airbag dublu, ABS, direcţie asistată, tot tacîmul. Am dat 3500 de euro pe ea, plus 300 de euro înmatricularea. Drumul în Germania m-a costat încă vreo 300, dar mi-am scos TVA-ul înapoi – vreo 550.

VIII. Dar ce servim la noapte?

Nu zic că nu rezist o noapte fără sex. Dar e mai bine cu, decît fără. Nu?

Cum n-am nici un chef să-mă duc într-un club să agăţ, aplic Metoda B.

Mă aplec asupra monitorului, foarte preocupat, de parcă mi-aş fi amintit că mi-a scăpat ceva, şi îmi deschid contul de pe bestjobs. Contul de angajator, ce credeaţi?

Am două anunţuri postate – unul pentru curve de curve, altul pentru curvuliţe.

Primul sună aşa:

DE LA 2000 DE EURO PE LUNĂ!

Firmă străină angajează actriţe pentru filme erotice, distribuite în Franţa. Vîrsta minimă: 18 ani. Pentru casting trimiteţi cv detaliat şi foto.

Aia cu Franţa e pentru distracţie. Să vedeţi numai cum gem tipele pe franţuzeşte de mama focului. Le învăţ eu cîteva cuvinte frumoase.  “J’suis une pute. Encule-moi.” Şi tot aşa.

VII. Hala

Nu pot să-i spun birou. E o încăpere mare, pătrăţoasă, în care ne înghesuim şapte inşi, şapte birouri, două imprimante şi un televizor pe care nu l-am văzut aprins niciodată. Printr-o uşă glisantă se trece în altă încăpere pătrăţoasă în care sînt alţi şapte inşi, la alte şapte birouri.

Roboţeii capitalismului, ce mai! Ne învîrtim pe-aici ca nişte foci dresate.

Ca să înţelegeţi exact cum stă treaba:

VI. Secretara Mihaela

Secretara Mihaela e cel mai tare personaj feminin pe care l-am cunoscut eu în viaţa asta. Sau cel mai feminin personaj feminin, dacă vreţi. Sau cel mai bovaric.

Secretara Mihaela vorbeşte numai în diminutive şi se învîrte toată ziua după coda „peştişoriceilor” din „acvariuţul” ei.

Se zice că a avut nenumărate decepţii cu fostul şef, pe care eu nu l-am prins. Pe lîngă faptul că o folosea ca obiect sexual şi pe criteriile astea ar fi şi angajat-o, ăsta zbiera la ea toată ziua.

Pe deasupra, are un bărbat beţiv, aşa că vine adesea cu ochelari de soare la servici. Cică a ţinut-o de cîteva ori toată noaptea, goală, pe balcon. Ţi se şi face milă.

V. Din nou despre „iubirea vieţii mele”

La cîteva ore după faza cu Mariana o sunasem deja pe Clara, iubirea vieţii mele, de vreo zece ori.

De voie, de nevoie, rămăsese „Pisi”.

Iar „Pisi” a mea reuşise în cele din urmă s-o dreagă, în aşa fel că puteam să-i arăt rapoartele şi evaluarea mea şefei.

Pe “Pisi”, alias Clara, n-o cunoaşteţi încă. Are părul şaten, lung şi uşor ondulat, ochi albaştri şi un funduleţ de nota 10.

Şi să vedeţi cum se mişcă funduleţul ăsta cînd se învîrte Clara de colo-colo. Un deliciu!

Seamănă cu Clara Morgane, dacă înţelegeţi ce vreau să spun.

IV. Mariana

Pe lîngă defectul de neiertat despre care am vorbit, Mariana mai are cîteva.

1. E bîrfitoare.

Dacă ai intrat în gura ei, ieşi zdrenţe. Ştiu despre ce vorbesc, pentru că mi s-a întîmplat mie. Poziţia mea în firmă a căzut de pe vîrful Everest în Groapa Marianelor după ce i-am spus Marianei că trebuie să-i dau papucii. Dacă nu aveam un contract beton, acuma umblam cu cv-ul în braţe pe la firme.

2. Deşi nu ştie să facă sex umblă numai, să mă scuzaţi, după aia.

Mariana a regulat toată firma noastră şi încă vreo cîteva firme din complex.

III. Jocul “ele”-lor

La Erdgazus lucrează pasiunea vieţii mele. Ca în cazul oricărui bărbat, pasiunea vieţii mele e o tipă singură pe care n-am reuşit s-o conving să treacă la pat.

Mai precis: pasiunea vieţii mele e contabila Erdgazului. Acum o să vă spun un secret: Toate firmele finanţate de firma noastră trimit nişte rapoarte de-ţi vine să-ţi dai pumni în cap. Nici pasiunea vieţii mele nu face altceva. Aşa că eu, ca să-mi fac evaluarea, o să am motiv s-o sun azi de zece ori. Şi să-i trimit o tonă de emailuri. Să văd cum strecor ce mă arde pe mine printre rînduri, poate-poate. Şi-ar fi imaginat cineva că o să sper vreodată să se culce o femeie de mine doar ca să scape de gura mea? Eu nu.

II. Şefele sînt ori NEFE, ori nebune

Şefa-i şefă. I se scoală să te pună să faci ce ar trebui să facă X, faci ce ar trebui să facă X.

Îi vine chef să îţi verifice rapoartele vineri după-amiază? Tocmai cînd e un fel de zi scurtă înhăţată de angajaţi pe furiş, cu acordul tacit al direcţiunii? Ţi-a murit ziua scurtă. Poţi s-o bagi la congelator, pentru săptămîna viitoare. E întotdeauna ocupată cînd o cauţi cu treburi urgente? Dar la ce te aşteptai?

Mă întreb în fiecare zi dacă şefele sînt cu adevărat femei. Adică: ştiu ele să desfacă picioarele, să geamă bine şi să-şi ţină gura? Eu cred că nu. Eu cred că şefele, oricît de atrăgătoare ar fi – iar a mea, în ciuda ţinutelor “de birou”, ai zice că e – fac sex numai în visele lor erotice. De fapt, ele sînt concepute să bage frica în om. Decolteul şi jartierele lor subînţelese sînt create doar ca să-ţi distragă atenţia înainte să pice un „Nu sînt mulţumită de acest raport. Devizele la consumabile sînt exagerate, iar tu nu ai observat asta.” Culmea e că devizele la consumabile chiar sînt umflate rău. Acuma îţi dai seama. La ce ţi-o fi stat mintea cînd îţi treceai ochii peste ele? Ei, „la ce”… Prietenii ştiu la ce. Sînt bune, deci, şi şefele la ceva. Ar fi bune şi de soacre, singura problemă fiind că n-au cum să ajungă soacre, din moment ce nu sînt cu adevărat femei. A văzut careva vreo şefă soacră? Dacă da, să-mi scrie urgent un email, să dau ştirea în exclusivitate pe blog.